vineri, 17 aprilie 2009


Cuvântul –Lumină şi Înviere


Cuvântul e Lumina noastră.
In scutecul mărginit al cuvintelor,
s-a-nfăşat nemărginitul Cuvânt.
Vârtejuri de Ingeri, vin de iau Lumină.

Cuvântul se poartă pe Sine,
şi-n sine ne poartă pe Noi,
Cu aurul luminii albastre.
Cuvântul e o horă de oceane boltite,
Fiecare silabă- Mugure de dor,
Fiecare vocală -Mărgăritar,
Fiecare consoană răsare Stejar.
Toate se seamănă -n refrenul Creatorului,
topind aurul pur al cuvintelor,
Devenite ferestre spre infinit.

Drumeţind pe calea Cuvântului,
codrii de silabe,
strâng la sân, mugurii rimelor.
Lăsând dâre lactee, pe puful mieilor,
Şi pe Traisa Ciobanului:
Albe-nceputuri,
de Făr-de-nceputul Cuvânt.
In vâlvătaia Cuvântului,
lumină m-afund în miezul cuvintelor,
În fiorul, care nu mă-ncape,
nu-s foc, ci apă care mă arde…
Nu-s apă, ci foc, care mă naşte.
Nu-s rază, ci strălucire,
nu-s întuneric, ci argint de lună,
Nu-s gol, ci sunt plin de Tine,
nu-s numai câmpie, ci şi nemărginire.
In vâlvătaia Dorului Tău,
fă-mă Doamne, ca la-nceput,
Când la-nceput era Cuvântul…
Mi-e sete de lumina Cuvântului Tău,
ce-a crescut în foamea cuvintelor mele,
apleacă-Ţi Ciutura,
să-Ţi sorb lumina din toate adâncurile…
Mi-e dor, de Dorul Tău Doamne!
Mă caut şi Te găsesc în mine,
mă depăşesc şi Te afli înaintea mea’
Eşti prezent în mine,
cel ce nu mai sunt,
Cel ce eşti!
Sunt înaintea mea,
căutând să mă ajung în Tine.
Cel ce voi fi în mine, Eşti!
Iar Cel ce Eşti, vom fi!
Aplecat asupra-mi, Te văd.
Mereu mă întorc înaintea mea,
smuls de Mâna Ta.
Trăiesc anticipat în Tine,
savurându-Ti dulceaţa.
Mă arde febra mângâierilor Tale,
Mă-nfioară lumina Ta, zămislită-n Noi,
Ambrozia Ta, mă cheamă din nou în mine.
Neuitarea Ta,
mă-ntoarce-n roua de foc a Cuvântului.
Doamne, dă-mi un strop de privire,
să cad în Grădina Maicii Tale,
şi-n miresme de Flori,
să urc pe tăpşanul de stele.
Cuvintele, şerpuitoare-poteci,
m-ademenesc înlăuntrul codrului meu,
acolo-n suav luminiş,
arpegii, tânjesc după Tine,
în licăririle Dorului Tău,
am înţeles, ce n-aş putea-nţelege.
Pleoapele clipei se-nchid peste mine,
îmbrăţişându-Te.
Cuvântul Tău, mă transfigurează,
mlădiindu-mi fiinţa.
Fug, străveziu,
în oglinda şoaptelor Tale,
Şi mă-ascund în chemări…
Alege-mă, Tu,
copac de primăvară,
de care să-ţi priponeşti Cuvântul,
Şi vorba-mi, să nu-nceteze mirarea.
Izvorul Tău, să mă-ntâlnească,
să mă păstreze, să mă pot dărui,
Să-mi coboare-n cântec, stele,
iarba verde să mă-ncânte,
Soarele topit în strofe,
gâlgâie de apa vie,
ecoul răspuns al chemării:
Aşteptarea mea,
Alegerea Ta,
Alegerea mea,
Aşteptarea Ta…


Tîrgu Neamţ, Vinerea Mare ,2009