joi, 27 februarie 2014



                   MĂRŢIŞORUL FRUMUSEŢII DESĂVÂRŞITE:
                                  FECIOARA-FEMEIA-MAMA


           „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har,
            Domnul este cu Tine.
           Binecuvântată eşti Tu între Femei!”
   (Urarea Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria)


 „IUBIREA EXISTĂ ÎN INIMA MEA, E INVINCIBILĂ, 
  E O LUMINĂ CE NU POATE FI STINSĂ NICI DE 
DEZAMĂGIRI, NICI DE DEZILUZII, NICI DE
 NEÎNCREDERE, NICI DE NEÎNŢELEGEREA 
OMENIRII. CREDINŢA CUCARE MERG MAI 
DEPARTE ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT TOATE
 CELE; INVINCIBILĂ, PUTERNICĂ, DE NEÎNVINS;
 ARMURA CARE MĂ FEREŞTE
  DE NEDREPTĂŢILE VIEŢII...” 
                             Regina MARIA a DACOROMÂNIEI)
 
      În Ţara Bucuriei a Daciei Mari în care a odrăslit Nemurirea, în Neamul în care a înverzit şi cântă Primăvara, în Naţia în care a înflorit prima oară Dorul, în Vatra Carpatină în care s-a aprins şi arde Soarele, ca-n Pâinea aburindă a împărtăşirii, în Patria în care musteşte rodul harului deplin, ca-n Strugurele jertfelnic al Viţei alese, în Seminţia ca leagăn al dumnezeirii, în Hotarul cu Cetăţi al omeniei sfinte, în Ţinutul sacru în care se preumblă surâzând binecuvântarea, în privirile Zărilor zalmoxiene în care se răsfaţă de-a pururi lumina, în cugetul Sibilelor pelasge în care s-a întrupat Profeţia, în braţele Veşniciei în care se leagănă Nemărginirea, de-a lungul şi de-a latul ei, Frumuseţea şi-a ţesut sufletul din mireasma diafană a Naturii plină de sărbătoare şi din şiragul de stele ce poleieşte bolta albastră de Voroneţ, se rostogoleşte ca-ntr-o îmbrăţişare însetată de Dor, Cântarea lor, ca o Cântare a Cântărilor - Icoană a tuturor celor înflăcăraţi de văpaia focului din inima lor.

   Toţi îndrăgostiţii cuminecaţi din potirul cu dor şi logodiţi cu anafura frumuseţii pure sunt Mirii iubirii dragostei lor.
   În Ţara în care de peste veacuri, „Codru-i frate cu Românul”, fiecare fiinţă în sine aduce un prinos de slavă, de cinstire şi de recunoştiinţă Poemului Iubirii:
   Fiecare Cer angelic vădit îmbujorat, pregăteşte princiara Caleaşcă de Aur, aleasă să poarte Mirii luminii ce şi-au brodat taina trăirii lor dragi în legământul de şoaptă plin de azur.
   Fiecare zâmbet de Soare pune fiorul lui şegalnic în obrajii catifelaţi de trandafir ai frumoaselor şi invincibilelor Amazoane dace.
   Fiecare Nour călător poartă în caierul său de nea, Dorul din care se toarce Iubirea, această Maramă celestă a sufletului dumnezeiesc.
   Fiecare legănare a Lunii e ca o unduire serafică, ca un joc al îmbrăţişării celor ce se dăruiesc întru totul şi de-a pururi Iubirii.
   Fiecare Curcubeu îşi surprinde fruntea de raze în altiţele iilor regalelor Fecioare în care înfloresc mugurii atâtor şi-atâtor chemări.
   Fiecare tresărire de Zări e ca un chiot de raze ce se zbenguiesc în şuviţele de soare ale frumoaselor Fecioare dace.
   Fiecare şoaptă de Râu legănată-n suspinul Sălciile duioase se alină în surâsurile Fecioarelor danubiene, suind ca un regal recital în inimile lor doldora de dor şi străluciri.  
   Fiecare adiere de Vânt se prinde ca o horă în gândurile lor de mătase, despletindu-le cosiţele îngemănate în caşmirul de vise sperate.
   Fiecare freamăt smerit din amvonul Codrului e ca o partitură de madrigal medieval ce tresaltă sub bagheta înserării în acordul ultimelor străluciri peste care răsună preadulcea lor dorinţă.
   Fiecare mireasmă a Florilor e ca o Dumbravă minunată peste care au înmugurit visările, peste care au înverzit aşteptările, peste care au înflorit întâlnirile, peste care s-au legănat dorururile, peste care s-au îmbrăţişat chemările, peste care au rodit şi rodesc binecuvântările.
   Fiecare Salcâm dantelat şi-a aprins candelabrele sale sacre să-şi ningă mirul credinţei peste cei care devin deofiinţă divină.
   Fiecare Brad verde, temerar le prinde de cer ca-ntr-un inel de logodnă, taina nădejdii împărtăşirii lor.
   Fiecare Trandafir majestuos îşi prelinge parfumul suav din petalele purpurii, peste mărgăritarele de rouă, ce se prind ca nişte rubine în cununa sufletului lor românesc.
   Fiecare falnic Stejar răsare ghinda rădăcinilor sale ce se înfig ca o veşnicie în vatra zămislirii iubirilor aprinse.
   Fiecare Cireş gătit de sărbătoare îşi scutură corola peste dorul lor, brodându-le sufletele pe borangicul cald al clarului de lună.
   Fiecare Liliac se prinde ca o broşă de turcoaz pe umerii de nard ce le poartă destinul ca o predestinare a trăirii lor sublime.
   Fiecare Măr înflorit ce cuprinde în ramurile sale surâsul serafic de Sus şi zumzetul preahărnicuţelor albine, răsună ca o Romanţă de dragoste în piepturile celor care tresaltă şi cântă.
   Fiecare Tei fastuos urzit din scânteierea Zorilor îşi scutură cârlionţii de aur peste trupurile îmbrăţişate ale celor ce-şi trăiesc poezia Dorului.
   Fiecare Iarbă verde de-acasă îşi întinde covorul fascinant făurit sub paşii celor care în zborul lor angelic, deja nu mai ating pământul...
   Fiecare Plop ţâşnit ca o strigare spre cer, cu frunzele-n tremur ca inimile celor îndrăgostiţi transmite fiorul în mâinile şi-n privirile celor ce se sorb însetaţi şi se-ating cu flăcări. 
   Fiecare Stâncă solitară îşi înclină fruntea căruntă şi semeaţă spre a-i primi ca într-un sanctuar pe sacerdoţii mărturisirii ce-şi oficiază taina dragostei lor sub cununa Neamului.
   Fiecare Viţă de vie vibrează în marama princiară de borangic undele şoaptelor de îngeri pe care apoi le brodează în firida de nectar: fie un cotnar al zâmbetului fie o aprindere a rubiniului-dor.
   Fiecare Floare a soarelui vrăjită de apoteoza Luceafărului ei se aprinde în mirul făcliei de nuntă ca o slăvită binecuvântare, aleşilor.
   Fiecare Păpădie este un policandru în miniatură al pământului în care se reflectă ca o constelaţie candoarea frumoasei Fecioare.
   Fiecare gingaşă Căprioară se adapă din unda cristalină de râu a Dorului în care s-a oglindit de-atâtea ori chipul drăgălaş al Cosânzenei în căutarea Mirelui soartei ei hărăzit.

   Fiecare Femeie este un Dor şi din dorul ei cel mare se nasc şi trăiesc toate celelalte doruri.
      Fiecare Femeie iubitoare este un Poem de dragoste, care face din fiecare bărbat îndrăgostit  un poet sublim.
   În fiecare Rugă aprinsă de har sunt Psalmii de lumină ai Fecioarei, Psalmii de Dor ai Femeii şi Psalmii de jertfă ai Mamei.
   În Focul fiecărei Femei se aprind de lumina cântării dealurile şi câmpiile, munţii şi izvoarele, doinele şi baladele, cerul şi pământul, soarele şi stelele, luceafărul şi dragobetele.
   În Dorul fiecărei Mame se întrupează Cuvântul lui Dumnezeu, se oglindeşte frumuseţea Fecioarei Maria, se cuminecă Sfinţii Neamului, se înfaşă toate graiurile nerostite, se rostesc toate legănările din vis, gânguresc toate gândurile serafic-înmugurite, chicotesc toate cuvintele slăvit-înflorite, dănţuiesc toate visele îmbobocite, tresaltă toate alinările ce suspină, se cuprind toate legănările, se îmbrăţişează toate năzuinţele, se înfiripă toate căutările, se ţes toate aşteptările, se logodesc toate împlinirile.

   Şi totuşi, fiecare Femeie se zămisleşte, trăieşte, iubeşte şi se împlineşte doar prin dragostea Bărbatului ales.

   Alta este Naşterea decât cea în care ai fost zămislit.
   Alta este Creşterea decât cea din pridvorul prejudecăţilor.
   Alta este Educaţia dacă ai împlinit: „cei şapte ani de-acasă.”
   Alta este Chemarea decât cea pe care adesea o cauţi.
   Alta este Alegerea decât cea pe care îndelungat o aştepţi.
   Alta este Chemarea pe care parcă de loc n-o de auzi.
   Alta este Alegerea pe care intenţionat te faci că n-o vezi.
   Alta este Calea pe care nu mergi, decât drumul pe care cazi.
   Alta este Tinereţea decât cea în care mereu îmbătrâneşti.
   Alta este Viaţa decât cea pe care permanent o risipeşti .
   Alta este Credinţa înălţătoare decât cea de loc netrăită.
   Alta este Nădejdea tăriei decât cea în care nu mai speri.
   Alta este Dragostea decât cea pe care ţi-o închipuieşti.
   Alta este Iubirea cea aleasă pentru Dumnezeu.
   Alta este Dragostea cea trăită pentru Neam.
   Alta este Milostivirea cea pentru aproapele tău.
   Alta este Frumuseţea decât cea care te schimonoseşte.
   Alta este Suferinţa decât cea plină de durere.
   Alta este Bucuria pe care o dărui decât lauda pe care-o aştepţi.
   Alta este Iertarea din har decât cea pe care n-o poţi uita.
   Alta este Uitarea pentru răul de care nu-ţi mai aminteşti.
   Alta este Tinereţea senectuţii, alta îmbătrânirea devreme.
   Altul este Adevărul adevărat decât cel cuibărit în mintea ta.
   Altul este Binele care-l faci decât cel pe care-l primeşti.
   Altul este Destinul jertfei sfinte decât umila soartă a resemnării.
   Altul este Sensul trăirii depline decât trecutul gol al existenţei.
   Altul este Zborul înaripat decât saltul cu aripile frânte.
   Altul este glasul inimii decât gâlceava raţiunii mândre.
   Altul este Dorul pentru cel Drag, decât cel drag dorului tău.

              TUTUROR FECIOARELOR, FEMEILOR ŞI MAMELOR,
                  CINSTIRE ŞI MAI PRESUS DE TOATE IUBIRE!
                 + Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu.
                    27 Făurar-2014.
                          Dacoromânia-Brusturi-Neamţ.